Savantii de la Universitatea Louisville, din statul American Kentucky, au descoperit de curand un nou tip de gel impotriva petelor de roseata de pe pielea umana.
Aproximativ 10% dintre adultii din Marea Britanie sufera de aceasta afectiune, care este intalnita de peste doua ori mai des in randul femeilor decat in randul barbatilor.
Desi mai este cunoscuta sub denumirea de “acnee a varstei mijlocii”, boala se poate declansa si in tinerete, prin episoade frecvente de inrosire a pielii, experimentate in special de persoanele cu piele deschisa, predispuse genetic la aceasta afectiune.
Acest tip de gel descoperit contine un medicament care se administreaza impotriva glaucomului, o boala care afecteaza ochii si care poate duce in timp la orbire. Acest medicament determina constrictia vaselor de sange, informeaza dailymail.co.uk.
Oamenii de stiinta au adaptat formula acelui medicament si au creat un gel care determina contractarea vaselor de sange de la suprafata pielii, reducand astfel petele de roseata.
Cercetatorii au sugerat in trecut ca petele rosii sunt cauzate de un tip de bacterii microscopice care traiesc la nivelul pielii si care, de regula, nu provoaca niciun fel de reactii adverse.
Aceste bacterii au fost gasite in număr mare in cazul persoanelor cu pete rosii, insa nu s-a descoperit nicio dovada a faptului ca ele cauzeaza intr-adevar afecţiunea.
[ad#articol]
In timpul puseurilor de inrosire, capilarele sangvine se dilată cu mare rapiditate, permitand trecerea prin piele a unei cantitati mai mari de sange.
Capilarele se relaxează apoi isi revin la diametrul lor normal. Insa, in timp, aceste vase raman permanent dilatate, permitand unor cantitati mari de sange sa circule la suprafata pielii. Cei mai multi dintre pacienti dezvolta astfel puncte si pete de roseata, in special in jurul nasului.
In cele din urma, roseata conduce la iesirea celulelor inflamatorii din vasele de sange si trecerea lor in straturile pielii.
Aceste celule inflamatorii migreaza apoi spre suprafata tegumentului, cauzand pete si puncte inestetice.
Tratamentul actual pentru petele rosii constau in creme si geluri cu antibiotic, care tin sub control infectiile de la suprafata pielii.
Savanţii de la Universitatea Louisville din statul american Kentucky au folosit noul gel pe 122 de pacienti, de două ori pe zi, timp de patru saptamani.
La 12 ore dupa aplicare, cercetatorii au constatat o ameliorare evidenta a tesutului tegumentar afectat de aceste pete, potrivit concluziilor studiului, publicate in British Journal of Dermatology.