Ventuzele

Autor: Academia Pacientului Publicat: Timp citire: 3 minute

Ventuzele

Aplicarea ventuzelor este una dintre cele mai vechi forme de terapie : imagini cu ventuze pot fi intalnite inca de pe vremea egiptenilor antici. Aceasta practica straveche joaca un rol important si in sistemele de terapie estice, unde este folosita ca procedeu de dirijare a substantelor daunatoare in afara corpului. Ventuza era atat de apreciata in Grecia antica, incat clopotl sau devenise emblema doctorilor.

Originea terapiei

Principiul de a dirija substantele daunatoare in afara corpului este utilizat de secole. Primele indicii rreferitoare la ventuze provin dintr-un sigiliu a unui doctor din Mesopotamia, din anii 300 i.Hr. La greci, ventuzele ocupau un loc de cinste, fapt confirmat prin aceea ca ei aveau si o zeitate pentru acestea: Telesphorus. Ventuzele fac parte si in prezent din multe sisteme de tratare, ca de exemplu: medicina chineza si fizioterapia europeana. Acest concept a fost dezvoltat si “modernizat” odata cu trecerea anilor.

Ce sunt ventuzele?

Ca ventuze se aplica clopote mici de sticla, incalzite in prealabil, care sunt apoi asezate pe piele – preponderent pe spate, dar si pe burta, talpi si coapse. In acest fel, apare la locul acela o presiune care ajuta la circulatia sangelui, iar nervii vor fi stimulati mai bine. sub ventuza se formeaza un eritem, cu efect asemanator histaminei, zone care exercita un efecte de stimulare asupra sistemului imunitar. Ca remedii naturale ,aplicate in anumite zone reflexe, ventuzele nu au doar un efect local, ci si unul indirect asupra organelor interne.

In principal, se face o diferenta intre ventuze sangerande si cele uscate. Care dintre aceste doua metode este adecvata pentru dumneavoastra? Depinde de imaginea durerilor pe care le aveti.

  • Exista mai multe metode de aplicare uscata a ventuzelor, cea mai frecventa este ventuza vacuum, cu pahare care stau vertical. Recipientele de ventuza sunt amplasate pe anumite zone refleze si raman acolo o perioada scurta de timp.
  • In cazul ventuzarii sangerande, partile corpului care urmeaza sa fie tratate se deschid prin mici intepaturi si deasupra lor se pozitioneaza gura ventuzei. Prin diferenta de presiune, sub ventuza apare sange. Simultan, se exercita o stimulare puternica a zonelor reflexogene de pe piele.

La ce sa va asteptati?

Ventuzare, cu ventuze stabile

  • Pacientul se dezbraca de la brau in sus si sta culcat pe burta, cu spatele la examinator.
  • Pentru a obtine o presiune negativa, inainte de a fi asezate pe piele, ventuzele sunt incalzite la flacara sau li se extrage aerul din interior cu ajutorul unei pompe.
  • Ventuzele raman pe piele timpp de 10-30 minute.
  • Prin efectul de aspirare creste fluxul sanguin in locul respectiv, culoarea pielii devine rosiatica – se formeaza o zona de eritem, care dispare dupa cateva ore.

Masaj prin ventuzare-aspirare

Inainte de tratament, se aplica  pe piele ulei si se frectioneaza. Ventuzele sunt asezate pe spate pentru scurt timp, apoi sunt trase pe piele, pe stratul uleios. Astfel, se aspira pe rand cate o parte a suprafetei de piele ce necesita tratament. Acest timp de masaj dureaza doar cateva minute.

[ad#articol]

Ventuzare sangeranda

  • Se dezinfecteaza suprafetele care urmeaza a fi tratate si se scarifica usor cu un “cioc de ventuza” sau cu un hemostilet.
  • Prin presiune negativa, apare sange sub ventuze. Procedura se opreste dupa maxim 5-10 minute, cand 1/3 din interiorul ventuzei s-a inrosit de sange.
  • De  obicei, dupa aplicarea ventuzelor, pacientul resimte o stare de oboseala. De aceea, se recomanda repaus o anumita perioada de timp.
  • Aplicarea ventuzelor se repeta la interval de 3-4 zile.

Cui i se recomanda ventuzarea?

Ventuzarea contribuie in mod direct la imbunatatirea schimburilor gazoase si a vascularizatiei, la locul aplicarii. Astefel , se pot remite induratiile si se pot calma durerile.

Nu este indicata ventuzarea in cazul tulburarilor de irigatie sau in cazul administrarii de medicamente cu efect vasoconstrictor.

Femeilor cu anemie datorata carentei de fier sau cu menstruatie abundenta le este contraindicata metoda sangeranda de ventuzare.

De asemenea, este contraindicata ventuzarea sangeranda in cazul unor inflamatii cutanate locale acute.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.