Ceea ce face din apa ceva cu totul deosebit este tocmai capacitatea sa de a reuni mai multe proprietati fizice : are o conductivitate mare, o forta ascensionala considerabila, o rezistenta apreciabila si exercita presiune. Aceste insusiri sunt folosite in medicina naturista separat sau combinat, in moduri variate, fie prin aplicarea de comprese, ori sub forma de jeturi de apa, aburi sau bai, cu sau fara adaos de substante.
Hidroterapia
Conductivitatea termica a apei este de aproximativ 30 de ori mai mare decat cea a aerului. Acesta este unul din efectele utilizate in tratamentul cu apa, cunoscut ca hidroterapie (din cuvantul grecesc hydros=apa). In cadrul acestei terapii, apa se utilizeaza in toate cele 3 stari de agregare : ca gheata, in stare lichida (rece, calda sau fierbinte) sau sub forma de aburi.
[ad#articol]
Pentru tratament va stau la dispozitie o multitudine de proceduri, care se adapteaza la nevoile fiecarui pacient : aplicari, impachetari si comprese, spalari si jeturi de apa, precum si bai, partiale sau totale. La fiecare dintre aceste procedee de tratament pot fi introduse diferite adaosuri de substante, plante aromatice sau medicinale, care amplifica efectul respectivului tratament. Vaporii de apa pot fi utilizati in sauna, in bai de aburi sau sub forma de inhalatii.
Bai care stimuleaza sanatatea
Baile medicinale cuprind o varietate de proceduri : exista bai partiale, bai pe jumatate, bai pe trei sferturi, bai ce implica miscarea sau supraincalzirea. Pentru tratarea anumitor boli se adauga anumite substante, spre exemplu asa- numitele peloide (fango, turba, namol si mal).
Balneoterapia
Termenul de specialitate pentru o cura de bai este balneoterapia, in ea incluzandu-se in special baile medicinale. De cele mai multe ori, procedurile hidroterapeutice sunt completate de terapii fizice, cum ar fi curele de aer sau lumina, masajele sau gimnastica medicala. Ele contribuie la refacere, de exemplu dupa o boala, o operatie sau un accident, dar ajuta si in cazul bolilor cronice sau a surmenajelor psihice. Felul si durata tuturor procedeelor balneoterapeutice sunt stabilite de catre medic dupa aflarea starii de sanatate a pacientului si, de cele mai multe ori, sunt completate de un tratament nutritionist. La acestea se adauga adesea si alte procedee terapeutice, cum ar fi mersul pe jos sau joggingul.
Dintre baile cu pleoide, cele mai des folosite sunt baile cu namol, la o temperatura de aproximativ 40 grade C, temperatura ridicata a baii de namol provoaca transpiratia, curatand astfel porii, infrumusetand si regenerand pielea si ajutand la pierderea kilogramelor in plus. Namolul, utilizat pe termen lung, netezeste ridurile si schimba nuanta tenului palid. De asemenea, este un tratament ideal pentru tenul gras deoarece usuca si degreseaza pielea.Este recunoscut pentru faptul ca indeparteaza durerile musculare si cele provocate de reumatism.
Baile cu namol nu sunt pentru tine daca:
- Suferi de micoze, dermatite sau rozacee;
- Ai rani deschise;
- Esti sensibil la mirosuri – namolul miroase a sulf (oua stricate);
- Esti claustrofobic – este foarte posibil ca atunci cand stai intr-o cada cu namol vascos si negru sa nu te simti deloc bine
In functie de structura locala a izvorului de ape balneare, exista bai cu dioxid de carbon, sulf, sare, radon.
Bai progresive
Acestea au ca obiectiv eliminarea toxinelor printr-o transpiratie abundenta. Turnand cu regularitate apa calda, temperatura corpului creste cu cel putin 3 grade; astfel, sunt distrusi numerosi virusi sensibili la caldura. Baile progresive au, de asemenea, efecte pozitive asupra astmului, a bronsitei, a bolilor metabolice, a slabirii sistemului imunitar si a eczemelor.
Bai alternative si dusuri scotiene
Baile alternative stimuleaza in mod optim circulatia sangelui. O baie alternativa incepe intotdeauna folosind apa calda, timp de 5 minute si se termina cu apa rece, timp de numai cateva secunde.
Dusuri cu jet “dupa metoda Kneipp”
Dusurile reci cu jet trebuie facute cand dorim sa diminuam stresul si sa stimulam circulatia in mod durabil. In numeroase boli se inregistreaza rezultate bune aplicand jetul pe fata, pe partea superioara a corpului, pe coapse si pe genunchi. O cura dupa metoda Kneipp este recomandata in toate cazurile. Puteti invata tehnica diferitelor dusuri cu jet de la persoane competente.