O echipa comuna de cercetatori israelieni si chinezi, a inventat un test care detecteaza cancerul de stomac prin analiza respiratiei si care are o rata de succes de 90%.
Acest test detecteaza prezenta in aerul expirat a unor substante chimice, considerate un “semnal” care indica prezenta cancerului, informeaza dailymail.co.uk.
Studiul, realizat in comun de cercetatorii israelieni si cei chinezi, a fost efectuat pe un esantion de 130 de pacienti, iar rezultatele sale au fost publicate in British Journal of Cancer.
Profesorul Hossam Haick, cercetator la Technion Israel Institute of Technology, coordonatorul studiului, considera ca acest dispozitiv ar putea reprezenta o alternativa viabila pentru endoscopie – o procedura invaziva ce consta in introducerea unui tub lung si flexibil in sistemul digestiv, care poate fi costisitoare, consumatoare de timp si neplacuta pentru pacient.
Dispozitivul este inzestrat cu o serie de senzori care detecteaza acele particule chimice din respiratie care sunt eliminate de tumorile canceroase.