Potrivit unui studiu publicat in revista JAMA Internal Medicine, persoanele care folosesc timp indelungat aspirina, sunt mai predispuse catre o anumita forma de orbire.
Acest studiu care a fost citat de catre bb.co.uk, la care au participat 2,389 de subiecti, demonstreaza ca folosirea aspirinei ani la rand, poate cauza leziuni retinei, ajungandu-se chiar la obstructionarea vederii pacientului.
In ceea ce priveşte aspirina, este bine stiut ca aceasta poate promova hemoragii interne si acesta este motivul pentru care cercetatorii considera ca “ar trebui luata in calcul si varianta ca aspirina poate determina afectarea vederii”.
[ad#articol]
La finalul acestui studiu, care in principiu a durat 15 ani, cercetătorii au constatat ca 9,3% dintre pacientii care au consumat aspirina cel putin o data pe saptamana au dezvoltat degenerare maculara (AMD), comparativ cu numai 3,7% dintre pacientii carora nu le-a fost administrat acest medicament. Masuratorile au fost facute la intervale de cinci, 10 si 15 ani.
AMD este cauzata de dezvoltarea vaselor de sange in locuri neadecvate, ceea ce poate duce la inflamare si sangerare si poate afecta retina. Acest proces poate avea loc foarte repede, astfel ca vederea poate fi afectata definitiv in doar cateva zile.
“Pentru pacientii cu afectiuni cardiovasculare, riscurile la care se supun in cazul opririi tratamentului cu aspirina sau evitarea prescrierii acesteia sunt mai mari decat in cazul celor care dezvolta AMD. Astfel, pacientii care iau aspirina pentru ca le-a fost prescrisa de medic nu ar trebui sa renunte la tratament fara consultarea acestuia”.