Tratamente pentru memorie

Autor: Academia Pacientului Publicat: Timp citire: 3 minute

Tratamente pentru memorie

 

Un studiu realizat de Universitatea Harvard demonstreaza ca oamenii trecuti de 50 de ani iau si cele mai bune decizii financiare. Nu in ultimul rand, studiile contrazic si teoria conform careia imbatranirea aduce dupa ea dezamagire si depresii. Se pare ca, pe masura ce imbatranim, reactionam altfel la necazuri, creierul reuseste sa se programeze sa accentueze aspectele pozitive si sa le elimine pe cele negative. Cercetatorii au aflat insa ca exista diverse metode prin care putem opri declinul mintii. Iata cateva dintre aceste tratamente:

Dansati

“Putine activitati stimuleaza creierul asa de bine ca dansul!”, spune doctorul Daniel Amen, autorul cartii “O minte minunata la orice varsta”. “Dansul necesita totul, de la coordonare si organizare, la planificare si judecata”, a mai scris acesta.
Acelasi lucru este valabil si pentru artele martiale. Ambele cer pozitionarea diferitelor parti ale corpului simultan si in sincron.

Mergeti la fitness

Sportul creeaza celule noi intr-o zona a creierului vitala memoriei. Cercetatorii de la Universitatea Columbiaau masurat volumul sangelui din creierul adultilor care merg la sala de patru ori pe saptamana, timp de patru luni si au descoperit ca toata aceasta activitate duce la producerea mai multor neuroni.

Mancati oua

Micul dejun ideal este un ou, potrivit medicului Larry McLeary, autorul programului “Incredere in creier”. Oul contine vitamina B, care obliga celulele nervoase sa arda glucoza, cea mai importanta sursa de energie a creierului. Oul mai contine si antioxidanti, care protejeaza neuronii de stricaciuni si acizi grasi omega-3, care mentin impulsurile nervoase la ritmuri optime.

Mancati multe fructe si legume

Mancati de asemenea multe fructe si legume si vitati grasimile, care diminueaza abilitatea celulelor nervoase de a comunica intre ele.

Fiti activi

Nu deveniti lenesi, pentru ca dauneaza grav sanatatii. Implicati-va tot timpul in diverse activitati, pentru a va mentine mintea alerta.

Hidratati-va mintea

Un studiu al Universitatii South Floridadin 2006 a aratat ca oamenii care beau trei sau mai multe pahare de suc proaspat pe saptamana aveau cu 76% mai putine sanse sa se imbolnaveasca de Alzheimer. Cantitatea mare de polyphenoli, antioxidanti gasiti in fructe, protejeaza creierul de boala.
Opt pahare de apa pe zi sunt si ele extrem de benefice pentru minte, intrucat creierul este 80% apa si daca nu este hidratat, neuronii nu pot sa functioneze corect.

Radeti

Luati-va o pauza de la problemele cotidiene si radeti. Cititi bancuri, uitati-va la filmulete amuzante. Chiar si anticiparea rasului scade stresul cu 39% pana la 70%! Rasul este extrem de bun si pentru inima.

Dormiti suficient

Somnul este important pentru o stare mentala buna. Memoria se organizeaza in creier, in timpul somnului. Un studiu al Facultatii de Medicina de la Harvard arata ca mintea aduna bucati separate de informatie si le tese impreuna in timpul somnului. Doctorii ne sfatuiesc sa dormim fix 7 ore!

[ad#articol]

Nu va mai uitati la TV

O ora de privit la televizor creste riscul de a capata Alzheimer cu 1,3%. Asa ca doctorii recomanda sa va relaxati la TV maxim doua ore pe zi. In schimb, ei propun sa cititi cat mai multe carti.

Folositi mirodenii

Atunci cand gatiti, folositi cat mai multe mirodenii la mancare. Rozmarinul, de exemplu, contine acid carnozic, care reduce riscul de atac cerebral cu 40%! Folositi cu incredere condimentele, mai ales scortisoara, sofranul, busuiocul, oregano, cimbrul si salvia.

Studiati o limba straina

Nu ezitati sa invatati o limba straina, pentru a evita dementa la batranete. Un studiu al Universitatii York din Toronto arata ca oamenii in varsta care vorbesc mai multe limbi straine au o minte mai clara decat ceilalti.

Spalati-va bine pe dinti

O gingie inflamata, sangeranda, poate sugera o problema a sanatatii. In plus, toate bacteriile care se strang in gura ajung in sange si apoi la organele vitale, inclusiv la creier. De aici, si o stare mentala extrem de proasta.

Beti ceai verde

Beti ceai verde, cu moderatie, si veti castiga cu 20% mai multa sanatate mentala, potrivit unui studiu prezentat in The American Journal of Clinical Nutrition.

Etichete populare:

memoriesportvitamine

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.