Month: August 2012

Cum convingem juniorii sa se spele pe dinti?

Autor: Academia Pacientului Publicat: Timp citire: 3 minute

Cum convingem juniorii sa se spele pe dinti?

Mereu ne-am confruntat cu o problema destul de des intalnita printre parinti, deoarece pentru un parinte este foarte dificil sa explice unui copil de ce trebuie sa se spele pe dinti si cat de important este sa faca acest lucru zilnic.

Un copil normal are tendinta sa refuze din start ceea ce i se spune. Chiar daca este foarte mic, va trebuie sa i se explice  de ce trebuie sa isi  curete dintii si ce consecinte exista in cazul in care refuza periajul. Astfel copilul va intelege usor usor si isi va forma  reflexele care vor persista de-a lungul vietii.

In principiu trebuie sa i se explice copilului ca in ziua de azi exista multe boli, despre care ne putem informa, de la cum apar si pana la cum le putem evita, fara insa sa-l speriem.  Puteti pune accentul si pe dieta, ii puteti explica ce alimente sunt bune si ce alimente sunt daunatoare pentru dintisori.
Un parinte trebuie sa evite  „faci asa pentru ca asa spun eu”, trebuie pus accentul pe comunicare iar rezultatele vor aparea negresit.

La indemnul de mai devreme orice copil va avea tendinta sa spuna “NU” deoarece apare sentimentul de constrangere, de obligare. Astfel, veti transforma spalatul pe dinti din placere intr-un chin atat pentru copil cat si pentru voi, parintii.
Exista cativa pasi pe care ii puteti urma pentru a atinge acest obiectiv :

  • Explicati-i copilului pe intelesul lui, atat cat se poate, de ce este necesar sa se spele pe dinti; explicati-i avantajele periajului zilinic  si dezavantajele refuzului lui ;
  • Aratati-i o poza cu un copil cu dintisorii stricati, atentionati-l in legatura cu durerea pe care acel copil o traieste; ii puteti da un exemplu chiar din cercul lui de prieteni, un copil de la gradinita cu probleme dentare etc.;
  • Spuneti-i ca daca nu va spala dintisorii  zi de zi, nu va mai putea manca dulciuri sau alimentele care lui ii plac. Exemplificati dantura perfecta a eroilor din desenele animate preferate, ii veti lasa posibilitatea de a decide singur si spalatul pe dinti nu va fi o obligatie;
  • Faceti din spalatul pe dinti o joaca; spalati-va impreuna cu copilul, murdariti-va de pasta, manjiti-i nasucul, stropiti oglinda etc.; chiar daca voi mamicile, veti fi putin puse la treaba acest lucru va face spalatul pe dinti distractiv si va fi o oportunitate sa va apropiati familia;
  • Spalati pe dinti in acelasi timp si papusa preferata sau jucaria lui de suflet etc.;
  • Cautati pe internet poze cu eroul preferat din desene animate care se spala pe dinti si copilul va avea tendinta sa imite
  • Recompensati-l! Daca tot nu va accepta periajul promiteti-i o jucarie, o activitate care ii atrage lui atentia.

La fetite va fi mai usor, le puteti da de exemplu papusile preferate care sunt frumoase si au dintii albi.
Daca va cunoasteti copilul si tind sa cred ca orice parinte ajunge in acest stadiu de cunoastere al propriului copil, veti stii care sunt modalitatile prin care ii veti ajuta pe cei mici sa constientizeze ca periajul zilnic al dintilor este normal si avantajos pentru sanatatea dintilor si gingiilor.

Va  trece doar o perioada scurta de timp pana ce spalatul va deveni un reflex si copilul il va face automat.  Nu va lasati intimidati de primul refuz. Nici de al doilea…acestea pot continua pana in momentul in care reusiti sa il faceti sa inteleaga avantajele periajului dentar.

Incercati mai multe variante dar niciodata nu il fortati pe copil.

La fel veti proceda si cu ata dentara. Nu este atat de importanta la copii dar este binevenita. Jucati-va mai intai pe papusi si va va cere singur copilul sa o foloseasca si el. Bazati-va pe faptul ca juniorii sunt niste imitatori innascuti. Trebuie doar sa le oferiti un exemplu bun.

Mult succes!

Stomatologie moderna (Academia de zambete)

Retractia gingiei

Autor: Academia Pacientului Publicat: Timp citire: 2 minute

Retractia gingiei

 

Gingiile sanatoase protejeaza dintii, acoperind radacina acestora. In cazul retractiei gingiei, radacina dintelui devine expusa facandu-l sa se miste din cauza fragilizarii legaturii dintre dinte si osul alveolar.

Atunci cand apare retractia gingiei, dintii ajung sa se miste sau in cazurile mai grave trebuie extrasi de catre dentist. Daca radacinile sunt expuse, consumul de alimente sau bauturi prea reci sau prea fierbinti provoaca dureri la nivelul dintilor. Deoarece radacinile sunt mai putin rezistente decat smaltul din punct de vedere al structurii, ele sunt si mai usor de deteriorat.

Paradontoza afecteaza foarte multe persoane trecute de varsta de 55 de ani si reprezinta cauza principala a pierderii dintilor. In aceasta situatie tesutul gingival ce protejeaza dintii se inflameaza si dintii pot ajunge sa se miste sau chiar sa cada. Paradontoza afecteaza in mod ireversibil dantura dar inflamarea gingiilor poate fi prevenita prin tratament si imbunatatirea igienei orale.

Care sunt cauzele?

  • Retractia gingiei reprezinta de obicei un simptom de gingivita cronica sau paradontoza. Aceste afectiuni au drept cauza igiena orala deficitara si depunerea de placa bacteriana si tartru intre baza dintilor si gingie. Gingiile pot ajunge sa se inflameze si sa sufere un proces de retractie, radacinile dintilor ramanand descoperite.
  • Perierea dura a marginilor gingiei mai ales orizontal cu o periuta tare poate de asemenea cauza retractia gingiei.
  • Si pastele de dinti continand substante abrazive pot contribui la acest lucru.

Sfaturi medicale

  • Imbunatatirea igienei orale este extrem de importanta pentru a stopa retractia gingiilor.
  • Stomatologul probabil ca va apela la o metoda cunoscuta sub numele de detartraj pentru curatarea dintilor de placa bacteriana si tartru. Detartrarea si slefuirea dintilor vor duce la stoparea procesului de retractie.
  • Veti fi de asemenea sfatuiti in ceea ce priveste modul corect de periere si de curatare a dintilor si de folosire a atei dentare, in asa fel incat gingiile sa nu fie mai afectate.
  • Dentistul saus pecialistul in igiena orala va pot recomanda si o pasta de dinti speciala sau o apa de gura pe baza de flour ce va reduce riscul deteriorarii danturii.
  • Daca dintii sunt foarte sensibili, dentistul poate aplica un tratament cu un lac special de desensibilizare, care contine clorhexidina sau un material adeziv de plombare.
  • Se poate folosi o metoda de grefare a gingiei pentru a acoperi radacinile descoperite si pentru a preveni extinderea fenomenului de retractie a gingiilor. Daca retractia este atat de severa incat dintii ajung sa se miste, ei pot fi eventual sprijiniti de alti dinti mult mai bine fixati in maxilar.

 

 

Endometrioza

Autor: Academia Pacientului Publicat: Timp citire: 3 minute

Endometrioza

 

Suferiti de dureri abdominale din cauza ciclului sau, in ciuda eforturilor depuse, nu reusiti sa ramaneti insarcinata? Endometrioza este o afectiune foarte raspandita care presupune prezenta celulelor din mucoasa uterina in alte zone din pelvis.

Ce este endometrioza?

Termenul de endometrioza provine din cuvantul latin “pentru mucoasa uterina”, endometrium. In cazul unei endometrioze, tesutul endometrial se regaseste si in afara uterului. Focarul se gaseste cel mai des in partea inferioara a abdomenului.

Nici pana azi cauza aparitiei endometriozei nu e complet lamurita. Conform uneia din teorii, celulele endometrice migreaza din uter si se localizeaza in spatiul abdominal. O alta explicatie porneste de la faptul ca unele celule din tesutul endometrial migreaza. Acest tesut reactioneaza la fluctuatiile ciclului hormonal aproape la fel ca si celulele care se afla in uter, adica sunt sintetizate, descompuse si sangereaza ciclic. Deoarece sangele nu poate curge in afara uterului, se formeaza chisturi sau excrescente care pot cauza dureri puternice.

O endometrioza nu este, de regula, o boala maligna, insa ea poate duce la infertilitate, caci reprezinta o dereglare a ciclului hormonal si impiedica ovulatia. Netratata, boala avanseaza, astfel ca, treptat, se poate ajunge la o agravare a simptomelor. Pana acum endometrioza nu a putut fi complet vindecata. In ciuda unei terapii de succes in prima faza, trebuie sa se ia in calcul, in permanenta, o reaparitie a simptomelor.

Simptome

  • sangerare abundenta sau anormala;
  • durere pelvina si abdominala, care de multe ori provoaca durere la contactul sexual;
  • crampe abdominale foarte dureroase, care se instaleaza inaintea menstruatiei si continua in timpul acesteia, dupa care scad treptat;
  • dureri la urinare si defecare, inclusiv diaree;
  • probleme de fertilitate.

Daca va apropiati de 30 de ani si nu ati putut ramane insarcinata pana acum, daca suferiti de menstruati foarte dureroase sau de dureri in zona pelvina in timpul actului sexual, trebuie sa consultati medicul cat mai repede.

Ce poate face medicina alopata?

Medicamentele folosite in tratarea endometriozei opresc ovulatia si menstruatia, pentru a putea permite regresia bolii. Medicamentele includ administrarea dozelor marite de estrogen sau/si medicament cu progesteron. Toate aceste tratamente sunt contraceptive.

Tratamentul medical al endometriozei este administrat doar femeilor care nu au incercat sa conceapa un copil; nu a fost dovedit ca ar contribui la cresterea fertilitatii.

In cazul femeilor care doresc sa conceapa un copil, medicul recomanda tratament chirurgical, de obicei laparoscopic, acesta incluzand diatermie si vaporizare laser a depozitelor si adezioliza (indepartarea adeziunilor).

Femeile mai in varsta, a caror afectiune se afla intr-un stadiu avansat si care nu mai doresc sa conceapa copii, le este recomandat o interventie chirurgicala radicala, care include indepartarea uterului si a ovarelor (histerectomie).

NB: Femeilor care incearca sa conceapa un copil si care au adeziuni dense, foarte raspandinte si care nu pot fi vindecate, sau care  reapar dupa operatie, trebuie sa li se recomande imediat fertilizarea in vitro.

Remedii naturale

Terapiile alternative pot completa metodele clasice de tratament sau le pot inlocui partial – in functie de gradul de dificultate al bolii si aria simptomatica care se doreste a fi influentata prin intermediul terapiei.

Dat fiind ca la o endometrioza trebuie intarite mai ales sistemul imunitar si psihicul, se recomanda o dieta bogata in vitamine si minerale, la care sa se adauge si acizi grasi nesaturati. Acestia din urma pot proveni din uleiul de peste, uleiul de luminita de seara si semintele de in.

In principiu, pentru pacientele cu endometrioza, tehnicile speciale pentru relaxare sunt de foarte amre insemnatate. Ele contribuie la calmarea durerilor, la eliminarea crampelor si la intarirea sistemului imunitar. In cazul infertilitatii nedorite, va ajuta sa reduceti presiunea psihica. Alegeti-va o tehnica care se potriveste cel mai bine stilului dumneavoastra de viata.

 

 

Mancaruri ideale pe timp de canicula

Autor: Academia Pacientului Publicat: Timp citire: 1 minut

Mancaruri ideale pe timp de canicula

Oamenii de stiinta au realizat o lista a alimentelor ideale ce ar trebui consumate pe timp de canicula, ele fiind benefice pentru organism atunci cand temperaturile sunt ridicate

Sandwichuri-le cu castravete si o cana cu ceai sunt alimente care pot avea efecte benefice asupra organismului nostru, atunci cand temperaturile sunt ridicate.

Cercetatorii atrag atentia asupra inghetatei. Desi este foarte tentanta in zilele caniculare, produsele tinute la rece nu fac bine organismului pe timp de caldura.

Apa trebuie consumata la temperatura camerei iar cercetatorii de la Societatea Chimica Americana, ne sugereaza sa mancam foarte multe fructe si legume bogate in apa, un exemplu bun de fruct bogat in apa ar fi pepenele, care este un produs bun de consumat pe timp de canicula.

Potrivit Daily Mail, mancarurile bogate in cereale, cum ar fi painea cu cereale, sunt indicate pentru ca asigura organismului nostru un aport ridicat de magneziu si calciu.

Motivul pentru care nu este indicat sa consumam alimentele reci, este legat de reactia pe care corpul o are la alimentele reci. Mai exact, unele organe la contact cu alimentele reci pot genera reactii de soc, astfel corpul nu mai reuseste sa isi pastreze temperatura normala.

Vara sunt indicate a fi consumate, bauturile calde, mancarurile condimentate si picante, deoarece ajuta organismul sa transpire mai mult decat normal ,sa elimine toxinele mult mai bine si sa isi pastreze temperatura in cote normale.

De evitat, pe timp de canicula, sunt mancarurile grase si cele bogate in proteine, deoarece organismul isi va consuma din energie pentru a le digera. Acest lucru inseamna ca ar trebui eliminate din alimentatia zilnica, dulciurile si mancarurile bogate in carne.

 

 

 

Negii si bataturile

Autor: Academia Pacientului Publicat: Timp citire: 2 minute

Negii si bataturile

 

Negii arata inestetic, de aceea majoritatea oamenilor doresc sa scape cat mai repede de acesti musafiri nepoftiti. Aparitia negilor este provocata de virusi. Aceste mici excrescente sunt contagioase dar, de obicei, nu produc dureri. De regula, verucile dispar de la sine la un moment dat, o terapie nefiind de fapt necesara. Bataturile sunt ingrosari ale pielii la degetele de la picioare si apar la oamenii care poarta de obicei pantofi stramti.

Ce sunt negii si bataturile?

Negii

Negii sunt acumulari de celule moarte care ies la suprafata pielii. Ei sunt cauzati de virusi – cel mai des intalnit fiind virusul Papilloma.

Exista diverse tipuri de negi:

  1. in cazul verucilor plantare, tesutul infectat ajunge pana in profunzime, sub straturile de piele. Se formeaza pe talpile picioarelor si provoaca o durere intepatoare la fiecare pas.
  2. Verucile plane – apar de cele mai multe ori la copii, iar in cazuri extreme se pot raspandi pe intreg corpul. Pe suprafata lor se poate observa o usoara adancitura.
  3. Verucile obisnuite (veruce vulgaris) – numite si negi juvenili, apar atat pe fata, cat si pe maini si brate. Insa, atentie: negii din zona genitala (condyloma acuminata) pot degenera si se pot transforma in abcese maligne. Cele mai afectate sunt persoanele a caror sistem imunitar este slabit.

Bataturile

Bataturile sunt locuri dureroase, ingrosate ale startului cornos superior, care se formeaza cel mai des lapicioare datorita pantofilor prea mici.

Cum recunoastem negii si bataturile?

Negii

Proeminente mici, rotunde, intarite in piele. Cel mai adesea, negii apar pe maini si pe picioare. In majoritatea cazurilor, negii cauzeaza afectiuni grave – cu exceptia verucilor plantare de pe talpile picioarelor. Verucile plane pot aparea insotite de mancarimi.

Bataturile

Daca la degetul mic de la picior sau pe alte zone ale picioarelor, ia nastere o zona sensibila la apasare, ar putea fi vorba de bataturi.

Ce poate face medicina alopata?

Folosind o pensula, negii si bataturile sunt unsi cu un acid salicilic. Acidul inmoaie pielea cornoasa, astfel ca aceasta se decojeste in straturi. Alternativ, sunt folosite si alte remedii precum acid lactic si acetic, acid acetic si nitrat de argint. exista si plasturi speciali pentru negi, care ii inmoaie si, in acelasi timp, au efect antiviral. Verucile plantare, supravietuiesc deseori acestui tratament si sunt indepartate prin operatii.

Atat negii, cat si bataturile pot fi tratate cu ajutorul laserului, prin radere sau inghetare sub anestezie locala. De cele mai multe ori este efectuata o etapa pregatitoare cu acid salicilic.

Sanatatea are prioritate!

Negii sunt contagiosi. Acordati atentie igienei adecvate, pentru a evita inmultirea negilor sau transmiterea lor la alte persoane. Daca aveti negi la picioare, trebuie sa schimbati zilnic sosetele, iar prosopul pentru stergerea picioarelor sa nu il folositi pentru restul corpului. Pentru a nu contamina si pe altii, este recomandat sa nu mergeti descult.

Pentru bataturi, preventiv, puteti purta pantofi suficient de mari si sa umblati descult cat mai des. In plus, puteti opri dezvoltarea lor prin aplicarea in jurul bataturii a unui plasture de protectie in forma inelara, care stopeaza presiunea de pe batatura.

Remedii naturale

Cine doreste sa isi trateze in mod naturist negii sau bataturile, are nevoie de ceva rabdare. Dar exista posibilitati de tratare complete, fara chimicale.

Uleiul de tamaie, aplicat zilnic de mai multe ori pe negi sau pe bataturi, le face sa dispara, dupa cateva saptamani.

Uleiul de arbore de ceai are efect antiviral astfel ca este recomandat pentru negi.

Solutia sau rasina de radacina de Podophyllum Peltatum prezinta, in cazul tamponarii regulate pe negi, sanse bune de vindecare.

 

 

Ouale, toxice sau benefice pentru organism?

Autor: Academia Pacientului Publicat: Timp citire: 2 minute

Ouale, toxice sau benefice pentru organism?

 

Odionioara criticate pentru ca ar fi fost rele pentru inima si ficat, in prezent ouale si-au castigat titlul de aliment sanatos pentru organism, pe masura ce unele studii ne-au prezentat beneficiile nu numai pentru muschiul cardiac cat si pentru pierderea kilogramelor in plus.

Cercetatorii canadieni au publicat, insa recent, un studiu care ar putea afecta din nou “reputatia ” oualelor, ne informeaza dailymail.co.uk.

Acest studiu, la care au participat 1.200 de voluntari cu varsta medie de 61 de ani, ne sugereaza ca ouale contribuie la crearea placii de aterom, o substanta ceroasa care este responsabila de  blocarea circulatiei in vasele sangvine si este asociata bolilor cardiace. Astfel, prezenta acestei placi era mai probabila la persoanele care consumau cel putin două oua pe saptamană. Cercetatorii dau vina mai ales pe galbenusuri care pot dauna de asemnea ficatului.

Sunt ouale cu adevarat toxice pentru organism, din punct de vedere al colesterolului?

Studiul despre care discutam in randurile de mai sus, contrazice actualele teorii stiintifice, ne spune Helen Bond, de la British Dietetic Association. Bruce Griffin, profesor nutritionist de la Universitatea din surrey, a realizat 30 de studii care au avut ca subiect oul si a ajuns la concluzia ca acest aliment nu are impact semnificativ asupra nivelului de colesterol din organism.

Anul trecut, cercetatorii de la Universitatea din Alberta, au descoperit ca galbenusul de ou contine doi aminoacizi foarte importanti, triptofanul si tirozina, galbenusul continand mai multi antioxidanti decat marul. Sfatul nostru este sa consumati galbenusul crud, pentru a putea pastra nivelul de antioxidanti.

Care este cantitatea maxima admisa de oua care le putem consuma?

Specialistii britanici spun in prezent ca oamenii pot consuma cate oua doresc, atat timp cat au o dieta sanatoasa si echilibrata in restul timpului. Nu exista o limita superioara decat pentru persoanele in a caror familie s-au înregistrat cazuri frecvente de niveluri crescute de colesterol in sange.

Ouale ingrasa?

In zilele noastre, ouale contin cu 20% mai putine grasimi, cu 13% mai putine calorii si cu 10% mai putin colesterol decat cu 30 de ani in urma. Un studiu publicat anul trecut stabilea faptul ca ouale pot ajuta la scaderea in greutate. Astfel, voluntarele supraponderale care au participat la acest studiu au avut de ales pentru micul dejun intre a manca oua sau un corn. Cele care au ales ouale au consumat, in medie, mai putine calorii in restul zilei. Helen Bond spune ca acest lucru se intamplă pentru ca proteinele din ou ofera o senzatie de satietate mai mult timp.

 

 

 

 

Cataracta

Autor: Academia Pacientului Publicat: Timp citire: 3 minute

Cataracta

 

Pe masura ce inaintam in varsta, cataracta (pierderea transparentei cristalinului) devine cauza cea mai intalnita a defectelor de vedere. Cataracta se formeaza din cauza schimbarilor produse la nivelul  fibrelor proteice, extrem de sensibile ale cristalinului exact de aceeasi maniera in care albusul unui ou se solidifica atunci cand este gatit.

Daca transparenta incepe sa se diminueze, claritatea si nivelul de detaliu pe care il percepem incep, progresiv, sa scada.  Cataracta apare de obicei la ambii ochi, dar un  ochi este de regula mai grav afectat decat celalalt.

Aproape toate persoanele trecute de varsta de 65 de ani sufera de cataracta intr-o masura mai mare sau mai mica, dar de regula problemele sunt minore si se limiteaza la extremitatile cristalinului, fara sa impiedice in nici un fel vederea. Majoritatea oamenilor de 75 de ani insa au probleme de vedere din pricina cataractei.

Care sunt cauzele?

Nu trebuie sa va temeti de cataracta – este o afectiune atat de comuna, incat poate sa fie considerata  parte a procesului natural de imbatranire.

  • Expunerea la radiatii ultraviolete, atunci cand soarele este foarte puternic, sporeste riscul de aparitie a cataractei, iar acestea sunt mai frecvente in tarile tropicale decat in Europa sau America de Nord. Apare mai des la persoanele care petrec marea aprte a vietii lor in aer liber, mai ales daca nu isi protejeaza ochii.
  • Cataracta poate sa apara si in urma expunerii la alte tipuri de radiatii, mai ales la infrarosii si razele X.
  • Cataracta poate fi provocata si de leziuni directe ale ochiului si este aproape inevitabila daca o particula straina, cum ar fi o bucata de metal sau sticla ajunge la cristalin.
  • Persoanele cu diabet sunt mai predispuse la cataracta, care poate evolua rapid daca diabetul nu este bine controlat si nivelul de zahar din sange creste foarte mult.
  • Tratamentul de lunga durata cu corticosteroizi faciliteaza aparitia cataractei, ca si intoxicarea cu substante ca naftalina (aflata in bulgarii de naftalina) sau cornul de secara (care se formeaza in cerealele depozitate, contaminate de un anumit tip de ciuperca).
  • Combinatia intre expunerea solara si antidepresivul iarba Sfantului Ioan (salvia), poate conduce a aparitia cataractei. Hipericinul, ingredientul activ al acestei plante reactioneaza la radiatiile vizibile si ultraviolete, producand radicali liberi, care dauneaza cristalinului. Daca proteinele au fost afectate, produc incetosare la nivelul cristalinului, dand nastere la cataracta. Hipericinul nu dauneaza proteinelor atunci cand nu exista expunere solara, prin urmare cei care se trateaza cu aceasta planta trebuie sa poarte palarie si ochelari de soare.

Care sunt simptomele?

  • Cataracta este complet nedureroasa
  • Setul de simptome vizuale este aproape imperceptibil, iar progresul afectiunii este lent.
  • Principalul simptom este tulburarea vederii si miopia care treptat se inrautateste. Daca o persoana a suferit anterior de hipermetropie, poate citi acum fara ochelari.
  • Perceptia culorilor se degradeaza: albastrul devine mai sters, iar rosul, galbenul si portocaliul se accentueaza; dupa interventia chirurgicala insa perceptia culorilor se remediaza pe deplin.
  • Aveti grija! Condusul masinii pe timpul noptii poate pune probleme. Opacitatea cristalinului provoaca dispersia razelor de lumina si chiar intr-o faza incipienta aceasta poate afecta in mod serios capacitatea de a conduce pe timpul noptii.

Care este tratamentul?

Daca cataracta s-a instalat, schimbarile la nivelul cristalinului sunt ireversibile. In prezent, nevoia de a purta ochelari cu lentila groasa poate fi inlocuita de un implant din plastic mic, fixat permanent in ochi in timpul interventiei chirurgicale. Interventia chirurgicala da rezultate excelente.

Interventia chirurgicala pentru cataracta

Operatia se efectueaza de obicei sub anestezie locala si probabil ca veti putea merge acasa a doua zi. Cristalinul este mai intai lichefiat prin ultrasunete, iar acest tesut este apoi extras. Partea posterioara a capsului cristalinului natural este lasata la locul sau, iar in aceasta se plaseaza cristalinul artificial. Incizia la nivelul corneei este fie suturata, fie lasata sa se vindece de la sine.

 

 

5 sfaturi pentru a avea picioare frumoase

Autor: Academia Pacientului Publicat: Timp citire: 2 minute

5 sfaturi pentru a avea picioare frumoase

 

Exista 5 pasi simpli pentru a avea picioare fabuloase si pentru a purta cu drag sandalele preferate, potrivit specialistei in sanatatea picioarelor Margaret Dabbs.

Pentru infrumusetarea picioarelor exista in prezent cateva tratamente care te-ar putea ajuta, atunci cand vine vorba de picioarele tale. Intr-un prim caz, o epilare cu ceara profesionista si o pedichiura in culoarea ta preferata care se mentine chiar si trei saptamani, iti poate pregati picioarele pentru sezonul cald, ne scrie dailymail.co.uk.

Margret Dabbs, specialista in sanatatea picioarelor ne spune ca un pedichiurist profesionist este acela care ofera picioarelor tale, rasfat  timp de cel putin 30 de minute, acesta fiind unul dintre cele mai bune tratamente pentru infrumusetare a picioarelor.

In randurile care urmeaza iti vom reda cei 5 pasi, pe care Margret Dobbs ii recomanda pentru infrumusetarea picioarelor tale:

  1. Pilaeste-ti unghiile de la picioare

Pentru asta va trebui sa investesti o suma modica de bani pentru achizitionarea unei pile rezistente. “Pilele obisnuite pot rupe si desface unghiile, fapt care creeaza un aspect neuniform. O pila din sticla pentru unghii va face ca unghiile tale sa aiba o forma perfecta, dreapta”, spune Dabbs. Ea ne recomanda sa pilim unghiile de la picioare drepte, chiar daca in prezent sunt la moda formele inedite pentru unghiile mainilor, la picioare nu trebuie sa avem niciodata unghiile rotunjite precum le avem la maini.

“Taierea si pilirea unghiilor de la picioare drept este sanatoasa si creeaza un efect flatant pentru picioarele tale, in timp ce unghiile rotunjite pot creste in carnea degetelor”, explica Dabbs.

2. Luciul unghiilor

Poti folosi apoi un burete abraziv pentru slefuirea suprafetei unghiilor. Aceasta operatiune va uniformiza unghiile si va elimina resturile de oja sau de crema autobronzanta de pe unghii, explica Dabbs.

Ulterior, poti  folosi o pila speciala pentru a crea luciu. “Aceasta actiune se aseamana cu lustruitul pantofilor; lustruieste pana unghiile tale vor straluci”, explica Margaret Dabbs.

Ea precizeaza ca poarta mereu in geanta o astfel de pila pentru luciu, pentru situatiile in care nu are timp sa astepte sa i se usuce oja.

3. Pilirea pielii batatorite

“Cea mai comuna greseala este pilirea pielii batatorite in timp ce picioarele tale sunt in apa”, spune Dabbs.

“Cand picioarele sunt ude, este mult mai dificil sa vedeti zonele de piele care trebuie pilite. In plus, pielea crapata se poate descuama in apa, fapt care poate fi dureros si poate duce la infectii”, a precizat Dabbs.

Specialista recomanda o pila din cristal speciala pentru astfel de operatiuni, care poate fi folosita atat pentru zonele aspre de deasupra sau dedesubtul degetelor mari de la picioare, cat si pentru calcaie.

4. Exfolierea

Dupa ce picioarele au fost pregatite, inmoaie picioarele in apa calduta , pentru a inalatura prin exfoliere, celulele moarte ale pielii.

“Cand nu ai la indemana un produs special pentru exfoliat, amesteca gel de dua cu un pumn de sare de mare si maseaza-ti picioarele cu acesta”, recomanda Margaret Dabbs.

5. Hidratarea

Uita de balsamurile de picioare. Acum poti folosi un ulei de picioare, care va patrunde adanc in piele, fara a lasa-o lipicioasa.

“Uleiurile emoliente au proprietati hidratante si antiinflamatorii”, spune Margaret Dabbs.

Pentru zilele calduroase de la mare, unde nisipul iti va usca calcaiele, specialista recomanda folosirea in fiecare seara, a unui spray cu efect de hidratare.

 

 

Curry previne diabetul

Autor: Academia Pacientului Publicat: Timp citire: 1 minut

Curry previne diabetul

Potrivit unui studiu realizat in Thailanda, persoanele care consuma cu regularitate condimentul curry, prezinta probabilitati mult mai scazute de imbolnaviri de diabet.

Studiul, publicat in revista Diabetes Care, care s-a desfasurat pe o perioada de noua luni de zile, timp in care 240 de voluntari adulti prediabetici, au consumat zilnic o anumita cantitate de curcumina.

Curcumina, este o substanta prezenta in turmenic, unul dintre ingredientele condimentului curry. Este bine cunoscuta ca fiind una dintre substantele cele mai bune antiinflamatorii si antioxidante, ea poate preveni boli precum cancerul.

In timpul acestui studiu, in randul celor 119 voluntari care au luat zilnic cate sase capsule cu extract de curcumină (250 mg) nu s-a inregistrat niciun caz de diabet de tipul II, comparativ cu grupul de 116 persoane carora li s-au administrat capsule placebo, in care s-au înregistrat 19 noi cazuri de diabet.

“Datorita beneficiilor lui si faptului ca nu are efecte secundare, propunem ca extractul de curcumina sa fie folosit in terapiile de interventie in randul populatiei prediabetice”, a spus autorul principal al acestui studiu, Somlak Chuengsamarn, de la Universitatea Srinakharinwirot din Nakomnayok, Thailanda.

Suplimentele cu curcumina imbunatatesc modul de functionare a beta-celulelor – aflate in pancreas si care produc insulina, hormonul responsabil cu reglarea glicemiei. Cercetătorii cred ca efectele antiinflamatorii ale curcuminei contribuie la protectia beta-celulelor.

Este cunoscut deja faptul ca schimbarea stilului de viata, prin practicarea sportului si reducerea numarului de calorii zilnic, poate preveni sau intarzia instalarea diabetului de tipul II la persoanele prediabetice.